Blog

Forumul pentru Dezvoltarea Afacerilor, editia I
19 Aug 2013

Forumul pentru Dezvoltarea Afacerilor, editia I

În luna octombrie,  Asociația Oamenilor de Afaceri „Pro Invest” împreună cu Cabinetul de Business vă invită la Forumul pentru Dezvoltarea Afacerilor, prima conferință din Brașov care are ca scop oferirea de soluții pe tema adaptării afacerilor în contextul economic 2014-2015.

Considerăm că mediul de afaceri brașovean are un puternic potențial de creștere, motiv pentru care dorim să facem din acest eveniment o tradiție care să contribuie, an de an, la dezvoltarea acestuia.

Forumul face posibile întâlnirile dintre antreprenori, manageri și angajați cu speakeri de top cu experiență în sectorul economic, care le pot furniza soluții realiste și adaptabile pe termen mediu și lung în companiile brașovene.

Evenimentul se desfășoară pe durata unei zile și este structurat într-o serie de conferințe pe teme precum:

  • – Programe de finanțări bancare, guvernamentale și europene pentru 2014;
  • – Eficientizarea modului de lucru cu resursele umane;
  • – Soluții de dezvoltare pentru marketing și vânzări;
  • – Strategii de management și dezvoltare pentru 2014-2015.

 

Fiecare temă va fi susținută de cel puțin 2 speakeri care vor detalia strategiile și metodele de dezvoltare pe respectiva nișă. La finalul prezentărilor veți avea ocazia, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, să dezbateți cu speakerii principalele probleme sau nelămuriri cu care vă confruntați și să primiți posibile soluții și sfaturi pentru a le aplica în companiile voastre.

Unul din principalele obiective ale Forumului este consolidarea relațiilor dintre antreprenorii și specialiștii brașoveni, fiind primul pas în crearea unei comunități stabile a mediului de afaceri local. Din acest motiv, recomandăm participarea la această conferință atât a managerilor și antreprenorilor companiilor locale, cât și a angajaților acestora.

Detalii despre desfășurarea evenimentului

Conferința va avea loc la Hotel Aro Palace Brașov, în luna octombrie 2013. Data exactă a evenimentului, speakerii și lista completă de parteneri o vom anunța ulterior. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere pe site-ul evenimentului.

Pentru mai multe detalii vă invităm să urmăriți site-ul forum.cabinetuldebusiness.ro și pagina de Facebook Cabinetul de Business.

Lasă un comentariu